Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 112332/28.09.2023, prin care reclamați faptul că în data de 27.09.2023, la ora 18:46, în stația Piața Sudului, un conducător de vehicul din linia 10 nu a deschis ușile pentru a permite călătorilor accesul în vehicul, deși staționa la semafor, vă comunicăm următoarele:
În urma verificărilor efectuate cu ajutorul aplicației de monitorizare a vehiculelor STB S.A., s-a constatat că angajatul reclamat a staționat în stația menționată 3 minute și 34 de secunde, timp suficient pentru debarcarea/îmbarcarea călătorilor.
Conform instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule STB S.A. sunt obligaţi să oprească în toate staţiile de pe traseu şi să staţioneze o perioadă suficientă de timp, pentru efectuarea schimbului de pasageri în condiţii de siguranţă.
După urcarea călătorilor şi închiderea uşilor, nu mai este permisă preluarea altor călători, chiar dacă vehiculul staţionează la semafor, pentru a evita eventualele riscuri de accidentare.
Conducătorii de vehicule se confruntă destul de des cu astfel de situații în care călătorii întârziați doresc să urce în mijlocul de transport după ce ușile vehiculului s-au închis, fapt ce provoacă nemulțumire pasagerilor, doar că aceste instrucțiuni de lucru trebuie respectate.