Ca urmare a petiţiei dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 112215/2023, vă comunicăm că întregul personal de bord ce își desfășoară activitatea în cadrul STB S.A. este instruit permanent cu privire la respectarea regulilor de circulație, precum și la activitatea și comportamentul din timpul programului de lucru.
Conduita la postul de conducere și ținuta bazată pe respect față de toți cetățenii (fie ei participanți la trafic, public călător sau locuitori ai Capitalei), precum și aspecte legate de utilizarea semnalului sonor în condițiile prevăzute de Codul Rutier, reprezintă teme ce sunt discutate constant în ședințele de pregătire profesională a personalului de bord.
Din păcate însă, conducătorii de vehicule se confruntă cu tot felul de situații în trafic cărora trebuie să le facă față și atunci sunt nevoiți să apeleze la utilizarea claxonului, pentru a evita producerea unor evenimente de circulație.
În cazul de faţă, conducătorul de vehicul reclamat a fost atenţionat şi reinstruit în privinţa obligaţiei de a respecta instrucţiunile de serviciu în timpul efectuării serviciului de transport public de călători. I s-a solicitat în mod expres să-și adapteze stilul de condus la condițiile actuale din trafic, ținând cont de regulile de circulație, să nu facă abuz de dispozitivul de semnalizare sonoră și să-l folosească doar atunci când se impune și numai în condițiile prevăzute de lege.
Vă informăm că vom utiliza această reclamație în cadrul programelor de instruire periodică a conducătorilor auto, astfel încât să diminuăm cauzele care conduc la nemulțumirea călătorilor.
Vă mulțumim pentru înțelegere şi vă asigurăm că vom acorda o atenție sporită modului în care conducătorii de vehicule își îndeplinesc sarcinile de serviciu.