În zilele lucrătoare, între orele 07:00 - 08:00, plecările în cursă ale autobuzelor liniei 168 de la capătul de linie „Cartier Constantin Brâncuși” sunt programate la intervale de 7-10 minute. În urma verificărilor efectuate cu privire la funcționarea acestei linii la data de 26.09.2023, s-a constatat că, în intervalul orar menționat mai sus, perioada de succedare între autobuze a fost de 6 – 12 minute.
Totodată, autobuzul care avea planificată plecarea în cursă la ora 07:06 de la terminalul „Cartier Constantin Brâncuși” a înregistrat o abatere de la programul de funcționare, cauzată de o problemă a șoferului, apărută brusc.
TPBI a atenționat toți operatorii să acorde interes major respectării graficelor de circulație și monitorizează în permanență liniile de transport public în vederea identificării inconvenientelor de pe trasee și a dispunerii măsurilor prevăzute în Contractul de delegare a serviciului public de transport de călători.
Ca urmare a celor sesizate de dumneavoastră, în cadrul departamentului specializat al TPBI a fost efectuată o recronometrare în traseu a curselor efectuate pe linia 168, în perioada 25.09.2023 - 27.09.2023, în intervalul orar 07:00-08:00 și s-a constatat o înaintare de 4 minute a mediei duratelor realizate față de cele programate.
Vă mulțumim pentru implicare și vă asigurăm că vom avea în continuare cele semnalate de dumneavoastră.