Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 111960/2023, în care semnalați efectuarea în mod necorespunzător a staţiei de către un conducător de autobuz din linia 381, în data de 19.09.2023, vă comunicăm că instruim permanent personalul de mișcare cu privire la obligativitatea efectuării tuturor staţiilor regulamentar și preluării/coborârii călătorilor în condiții de siguranță, pentru a exclude situații care ar putea crea neplăceri călătorilor.
În cazul de faţă, angajatul reclamat a fost atenţionat şi reinstruit în privinţa obligaţiei de a respecta instrucţiunile de serviciu referitoare la efectuarea staţiilor şi la adoptarea unei conduite corecte în timpul efectuării serviciului de transport public de călători.
În cazul comiterii unei noi abateri, se va aplica sancțiunea prevazută de Regulamentul Intern al STB S.A.
Pentru a evita astfel de situaţii pe viitor, am transmis unităților STB S.A. să abordeze aceste aspecte și să reinstruiască personalul de bord în privinţa obligaţiei de a respecta instrucţiunile referitoare la modul de efectuare a staţiilor, precum şi reglementările Codului Rutier referitoare la conducerea pe drumurile publice.
Ne pare rău pentru nemulţumirea produsă şi vă asigurăm că vom acorda o atenție sporită modului în care conducătorii de vehicule își îndeplinesc sarcinile de serviciu.