Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 111863/18.09.2023, referitoare la funcționarea tramvaielor liniilor 10, 11 și 12, vă comunicăm următoarele:
Din informațiile transmise de serviciul de dispecerizare, s-a constatat că în data de 16.09.2023, în intervalul orar reclamat, vehiculele liniilor menționate au circulat astfel:
► linia 10 – plecare de la capăt de linie Șura Mare la ora 05:10;
► linia 11 – plecare de la capăt de linie Zețarilor la ora 05:06;
► linia 12 – plecare de la capăt de linie C.F.R. Progresul la ora 05:05.
De asemenea, în data de 17.09.2023, în intervalul orar menționat, programul de circulație pe linia 11 a fost afectat din cauza unui vagon care a înregistrat o defecțiune tehnică, însă au efectuat plecări de la capetele de linie Șura Mare, respectiv C.F.R. Progresului, 2 vagoane (unul din linia 10 la ora 05:11, iar altul din linia 12 la ora 05:04).
În ceea ce privește observația dvs., și anume: „De a-ti scos ultima trasa a liniei de noapte N1 ,macar mai mergeam la serviciu cu aceasta masina daca tramvaiele ies in circulatie mai tarziu.”, vă transmitem că activitatea de organizare a reţelei de transport public intră în atribuţiile Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), cu care STB S.A. a încheiat Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, ce reglementează condiţiile în care este prestat acest serviciu, respectiv, trasee, staţii, terminale, programe de circulaţie, capacitate de transport oferită pe fiecare linie etc.
Având în vedere cele menţionate mai sus, pentru a transmite propunerile și observațiile dumneavoastră, vă recomandăm să vă adresaţi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, prin e-mail office@tpbi.ro sau utilizând platforma unică de gestionare a petițiilor din domeniul transportului public pe raza regiunii București – Ilfov link: https://tpbi.ro/contact/#leformx-12.
Referitor la ultimul aspect semnalat („De nu toate tramvaiele liniei 41 nu iau calatori dimineata cand ies din depou”), vă informăm că, potrivit „Manualului conducătorului de vehicul, Cap. 5. Efectuarea serviciului – 5.4. Traseul și intinerarul”, conducătorii de vehicule sunt obligați să circule pe acces și la retragerea în unitatea de exploatare pe traseul prevăzut în itinerar și să efectueze toate stațiile stabilite prin itinerar, dacă dispozițiile primite nu prevăd altfel.
Ca atare, activitatea conducătorilor de vehicule repartizați în linia 41 va fi atent monitorizată, iar în cazul în care se va constata că nu își respectă obligațiile de serviciu, vor fi aplicate măsuri în consecință.