Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 111470/2023, vă comunicăm următoarele:
Potrivit reglementărilor interne ale STB S.A., în cadrul instruirilor organizate cu personalul de mișcare, conducătorii de vehicule sunt atenționați asupra obligației de a asigura un microclimat corespunzător în salonul de călători, în funcție de temperaturile exterioare, și de a respecta regimul de funcționare a instalațiilor de aer condiționat și căldură.
Conducătorii de vehicule, inclusiv cei repartizaţi pe linia 32, sunt instruiţi în acest sens şi vor fi atenţionaţi în continuare, în şedinţele de pregătire profesională.
Trebuie să mai precizăm şi faptul că, sunt călători care reclamă că în vehicule este cald sau frig, chiar pe durata aceleiaşi curse, în funcţie de percepţia fiecăruia. Conducătorii de vehicule sunt puşi de multe ori în dificultate de aceste solicitări diferite.
Unitatea de exploatare care gestionează linia 32 a primit dispoziţie să facă verificări suplimentare şi să ia măsurile ce se impun, în vederea asigurării condiţiilor corespunzătoare de călătorie.
Vă mulţumim pentru înțelegere și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru îmbunătățirea serviciilor de transport oferite.