Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 111228/04.09.2023, vă comunicăm următoarele:
Plata titlurilor de călătorie metropolitane prin intermediul SMS-ului permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafață din Regiunea București-Ilfov, începând din momentul primirii codului de confirmare a tranzacției. Așadar, SMS-ul trebuie trimis înainte de a urca în mijloacele de transport public, iar călătorii pot accesa salonul vehiculului numai după primirea codului de confirmare.
Necunoașterea acestor informații nu exonerează pe nimeni de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul STB S.A http://www.stbsa.ro, la secțiunea „Plata călătoriei”, subsecțiunea „Modalități de plată - SMS”.
În situația în care călătorii nu fac dovada că au achitat contravaloarea călătoriei, se aplică sancțiune conform prevederilor legale. Persoanele identificate fără titlu de călătorie valabil în urma efectuării controlului în mijloacele de transport ale STB S.A., fie achită 80 de lei pe loc, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează un card de suprataxă, fie se legitimează cu actul de identitate, pentru ca agenții de control să întocmească procesul-verbal de constatare a contravenției.
Subliniem faptul că echipele de control sunt instruite cu privire la obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, respectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele care circulă fără titlu de transport valabil.
În cazul în care vă sunt necesare informaţii suplimentare, ne puteţi contacta şi telefonic de luni până vineri, între orele 07.00-15.00. Operatorii call center STB S.A. răspund apelurilor dumneavoastră la numărul: 021.9391/tasta 3.