Vă aducem la cunoștință faptul că, potrivit competențelor sale, TPBI reglementează și gestionează serviciul public de transport local de călători de suprafață (cu autobuze, troleibuze și tramvaie), în timp ce serviciile de transport cu trenul și cu metroul sunt reglementate de către Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.
Până la data de 03.09.2023, studenții înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior autorizate/ acreditate de pe teritoriul Județului Ilfov/ Municipiului București, în vârstă de până la 26 de ani, indiferent de domiciliu, beneficiau de reducere la transportul local de călători în proporție de 100%, astfel: 50% - reducere acordată de Municipalitate, conform HCGMB nr.129/1996, prin contractele de servicii publice, iar 50% - prin reducerea acordată conform Legii educației naționale nr.1/2011.
Așadar, până la data de 03.09.2023, studenții achiziționau de la operatorul de transport un abonament redus cu 50%, achitând astfel 40 de lei, urmând ca această sumă să fie decontată direct studentului de către unitatea de învățământ.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii învățământului superior nr.199/2023 la data de 03.09.2023, Parlamentul a decis ca 90% din valoarea abonamentului să fie suportată de către Ministerul Educației, prin decontare de către unitatea de învățământ. În urma corespondenței purtate de TPBI cu Ministerul Educației, mecanismul de aplicare a reducerii la nivelul regiunii București – Ilfov este următorul: studentul achiziționează titlul de călătorie la tarif integral și primește reducerea de 90% de la instituția de învățământ superior, pe baza documentelor de transport prezentate, astfel încât studentul suportă 10% din valoarea abonamentului.
Referitor la aspectul sesizat de dumneavoastră cu privire la asigurarea sumelor pentru decontarea procentului de 90%, acesta este realizat prin bugetul alocat instituției de învățământ de către Ministerul Educației, conform prevederilor art. 149 din Legea nr.199 din 4 iulie 2023, respectiv alin.(2) lit. a) și alin.(3) lit. g).