Referitor la petiţia dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 111155/2023, privind starea de funcționare a instalației de aer condiționat din autobuzul cu care ați circulat la data menționată, vă comunicăm următoarele:
Potrivit reglementărilor interne ale STB S.A., în sezonul cald, conducătorii de vehicule au obligația să pună şi să menţină în funcţiune instalaţia de aer condiţionat în salonul călătorilor, aceasta fiind setată să pornească automat, fără a fi astfel necesară intervenția șoferului.
Conducătorii de vehicule, inclusiv cei repartizaţi pe linia 448, au fost instruiţi în acest sens şi vor fi atenţionaţi în continuare, în şedinţele de pregătire profesională.
În ceea ce privește disconfortul provocat de vopsirea scaunelor din salonul călătorilor, vă informăm că această acțiune a fost deja oprită.
Din cauza înscrisurilor cu markere și graffiti, care nu pot fi șterse cu ușurință, s-a decis vopsirea scaunelor, însă uscarea vopselei a durat o perioadă mai lungă de timp decât cea care fusese estimată inițial, motiv pentru care, așa cum menționam mai sus, procesul a fost momentan oprit.
Regretăm neplăcerile întâmpinate și vă rugăm să primiți scuzele noastre!