Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 110967/2023, în care semnalaţi problemele înregistrate în funcţionarea liniei 246, vă comunicăm următoarele:
STB S.A. ia permanent măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație programate şi monitorizează respectarea orelor de plecare de la capetele de linie, însă nu pot fi evitate complet situaţiile în care apar dereglări, ȋntrucȃt circulația mijloacelor de transport depinde în mod direct de condițiile de trafic, precum și de apariția unor evenimente neprevăzute.
Acest lucru este menţionat şi pe site-ul nostru, www.stbsa.ro – Program de Circulaţie: “Datele din programul de circulație au caracter orientativ. Respectarea programului de circulație depinde de condițiile de trafic de pe traseu.”
Spre exemplificare, la data de 25.08.2023, programul de circulație al liniei menționate a fost afectat din cauza lipsei din traseu a două autobuze, ceea ce a condus la modificarea temporară a intervalului de succedare între vehicule și, implicit, la creșterea duratei de așteptare în stații.
Regretăm incidentele de acest gen precizând totodată că în procesul de exploatare pot surveni și astfel de situații speciale, care nu pot fi anticipate și care într-adevăr pot conduce la dereglări față de graficele programate.
Vă mulțumim pentru înțelegere, dorind în același timp să vă asigurăm că depunem eforturi pentru a oferi condiții optime de transport tuturor călătorilor, inclusiv prin respectarea programului de circulație stabilit.