Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 110865/24.08.2023, referitoare la comportamentul conducătorului de vehicul repartizat în linia 139, în data de 24.08.2023, vă comunicăm următoarele:
Aplicarea măsurilor disciplinare salariaților se poate realiza de către angajator numai în urma constatării și dovedirii abaterilor semnalate, cu respectarea legislației în vigoare, respectiv Codului Muncii și Regulamentului Intern al STB S.A. Nu admitem astfel de manifestări, însă, nici nu putem aplica sancțiuni disciplinare fără o cercetare prealabilă amănunțită.
În cadrul ședințelor lunare de pregătire profesională la care participă toți conducătorii de vehicule, unul dintre punctele esențiale de discuție vizează elementele reclamate de dumneavoastră, insistându-se asupra importanței îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, astfel încât să fie evitate evenimentele nedorite. De asemenea, permanent, facem apel către salariații noștri să aibă o conduită profesională exemplară. La ieşirea în traseu, conducătorii de vehicule îşi asumă responsabilitatea păstrării integrităţii călătorilor şi a celorlalţi participanţi la trafic, cât şi a vehiculului.
Pentru a preîntâmpina situațiile de genul celei reclamate de dumneavoastră, conducătorul auto a fost atenționat cu privire la respectarea cu strictețe a normelor de conduită în relația cu publicul călător și ceilalți participanți la trafic.