Referitor la petiția dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 110759/22.08.2023, vă transmitem următoarele:
În parcul de tramvaie utilizat în prezent pe linia 10, există vehicule echipate cu instalaţie de aer condiţionat, însă şi tramvaie care nu sunt dotate din construcţie cu astfel de sisteme.
Pentru o mai bună acoperire a cererii de transport, suntem nevoiţi să scoatem în traseu şi vagoanele care nu sunt echipate cu sisteme de climatizare, cu mențiunea că acestea vor fi retrase definitiv din circulație, pe măsura achiziţionării de noi mijloace de transport, având în vedere că ȋn toate contractele de achiziție este prevăzută, ca o condiție obligatorie, echiparea vehiculelor cu instalație de aer condiționat ȋn salonul de călători.
Societatea de Transport București STB S.A. este hotărâtă să fie la înălțimea provocărilor actuale și să ofere soluții inovatoare pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare ale comunității, iar prin introducerea treptată a noilor vehicule, se urmărește creșterea confortului și siguranței pasagerilor, precum și reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător.
Aceste măsuri evidențiază viziunea strategică a STB S.A. în crearea unui sistem de transport modern, eficient și sustenabil.
În ceea ce privește datele afișate pe site-ul societății www.stbsa.ro cu privire la programul de circulație al liniei 10, vă aducem la cunoștință că aceste informații au caracter orientativ, respectarea orelor programate de sosire în stații a vehiculelor depinde de condițiile de trafic de pe arterele tranzitate, de apariția unor evenimente neprevăzute pe traseu sau de anumite disfuncționalități de ordin tehnic.
Legat de informarea călătorilor în timp real în cazul apariției unei situații inopinate care conduce la perturbarea circulaţiei mijloacelor de transport public, vă transmitem că aveţi la dispoziţie linia telefonică Call-Center a STB S.A. – tel. 021.9391 – tasta 1, contul X (Twitter STB S.A.), pe care sunt anunţate astfel de evenimente de trafic, precum şi canalele de social media (Facebook, Instagram, Info Trafic). Iar pe site-ul STB S.A., la secțiunea Informări, găsiți informațiile necesare cu privire la modificarea unui traseu, la mutarea unei stații etc.