Ca urmare a revenirii dumneavoastră cu o nouă petiție, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 110668/2023, în care semnalaţi nerespectarea programului de circulaţie pe linia de autobuze 485, vă comunicăm:
Aşa cum am menţionat şi în răspunsul anterior, vă aducem la cunoștință că toţi conducătorii de vehicule repartizaţi pe linia 485, sunt instruiţi în privinţa obligaţiei de a respecta programul de circulaţie, iar conducerea autobazei care gestionează această linie monitorizează modul în care angajaţii îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu.
Ca atare, cu toate că luăm permanent măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație şi monitorizăm respectarea orelor de plecare de la capetele de linie, nu pot fi complet evitate situaţiile în care apar dereglări, ȋntrucȃt circulația mijloacelor de transport depinde în mod direct de condițiile de trafic.
Acest lucru este menţionat şi pe site-ul nostru, www.stbsa.ro – Program de Circulaţie: “Datele din programul de circulație au caracter orientativ. Respectarea programului de circulație depinde de condițiile de trafic de pe traseu.”
Precizăm că în procesul de exploatare pot surveni și astfel de situații, care nu pot fi anticipate și care într-adevăr pot conduce la dereglări față de graficele de circulație programate.
Vă mulțumim pentru înțelegere, dorind în același timp să vă asigurăm că depunem eforturi pentru a oferi condiții optime de transport tuturor călătorilor, inclusiv prin respectarea programului de circulație stabilit.