Referitor la petiția dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 110681/21.08.2023, vă aducem la cunoștință că toți conducătorii de vehicule din cadrul societăţii sunt permanent instruiți cu privire la respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și adoptarea unei conduite preventive în trafic.
De asemenea, acestora li se cere să acorde atenție maximă manevrelor pe care le execută în trafic, astfel încât să evite producerea unor evenimente de circulație.
Totodată, vă informăm că nerespectarea legislației rutiere este constatată și sancționată de către organele abilitate în acest sens, conducătorii de vehicule supunându-se și ei, ca toți ceilalți participanți la trafic, Codului Rutier în vigoare.
Vă asigurăm că abaterile disciplinare ale angajaților pentru care avem probe certe sunt sancţionate conform Regulamentului Intern STB S.A., cu mențiunea că aplicarea măsurilor administrative împotriva salariaților se poate realiza de către angajator numai în urma constatării şi dovedirii acestora, conform Codului Muncii.