|
1
|
TPBI
|
05/10/22
|
Societatea de Transport București STB SA
|
70906/27.09.2022
|
Rezolvat
|
|
Ca urmare a sesizărilor dumneavoastră, redirecţionate, conexate şi înregistrate la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 70906/27.09.2022, privind dotarea mijloacelor de transport STB S.A. cu sisteme de aer condiţionat, facem următoarele precizări:
Parcul activ STB S.A. cuprinde un număr de 500 de autobuze Mercedes tip Euro 4, 400 de autobuze marca Otokar și 130 de autobuze Mercedes Hybrid, toate prevăzute din fabricație cu instalație de aer condiționat. De asemenea, parcul cuprinde încă 500 de autobuze Mercedes Euro 3, dintre care 150 au aer condiționat, fiind echipate ulterior de STB S.A. cu instalaţie tip Corunclima (întrucât acestea nu au fost prevăzute din fabricaţie cu sistem de climatizare). Din cele 267 de tramvaie, 25 au aer condiționat, iar la troleibuze, din 151, 91 au aer condiționat, tot prin echipare ulterioară de către STB S.A.
Având în vedere acest aspect, vă rugăm ca pe viitor să ne comunicaţi date concrete, pe baza cărora să putem identifica vehiculul în care aţi călătorit în condiţii improprii (nr. inventar sau înmatriculare, data, ora, sens de mers etc.) şi să luăm măsurile impuse, în funcţie de cauzele care au produs disconfortul de călătorie.
Vehiculele din generaţiile mai vechi vor fi înlocuite etapizat, pe măsura achiziţionării noilor mijloace de transport (100 de tramvaie, a căror livrare a început anul acesta, 100 de autobuze electrice şi 100 de troleibuze, pentru care se derulează procedurile de licitaţie), iar disconfortul de călătorie va putea fi eliminat, având în vedere că ȋn toate contractele de achiziție este prevăzută, ca o condiție obligatorie, echiparea vehiculelor cu sisteme de climatizare ȋn salonul de călători.
|